Votul obligatoriu in Romania 2012

Ideea proiectului, sustinuta de-a lungul timpului de mai multi politicieni, printre care deputatul PNL Adriana Saftoiu, liderul PSD Victor Ponta si chiar de liderul PNL Crin Antonescu, a fost relansata anul trecut de catre deputatii Tudor Ciuhodaru si Mircea Giurgiu si a fost adoptata tacit, saptamana trecuta, de Senat, urmand a fi luat in discutie in Camera Deputatilor.
Propunerea legislativa prevede, ca masuri de “stimulare” a cetatenilor inspre indatoririle civice, ca cei care nu se prezinta la vot sa incaseze diferite sanctiuni. Astfel, la prima absenta de la serbarile electorale, cetateanul va primi o amenda de 1.000 lei. La cea de a doua incalcare a obligatiei de vot, amenda va fi insotita si de limitarea accesului la unele facilitati fisc
ale sau ajutoare din partea statului, iar in cazul in care individul persista in pacate si continua sa ignore politicienii si urnele, el risca sa piarda de-a pururea dreptul de a mai vota.
Constitutia Romaniei din 1923, una dintre cele mai moderne si mai progresiste din epoca, prevedea prezenta obligatorie la vot pentru alegerea reprezentantilor natiunii:
“Art. 64 - Adunarea deputatilor se compune din deputati alesi de cetatenii Romani majori, prin vot universal, egal, direct, obligator si secret pe baza reprezentarii minoritatii.”
“Art. 68. - Toti cetatenii R
omani dela varsta de 40 ani impliniti aleg, pe circumscriptii electorale cari nu pot fi mai mari decat judetul, prin vot obligator, egal, direct si secret, un numar de senatori.”
Gasim pe net si in presa de hartie mai multe luari de pozitie privind acest subiect fierbinte, “contra” fiind, printre altii, deputatul PDL Sever Voinescu si cel PSD Georgian Pop, care sustin libertatea de manifestare a/anti-politica a cetatenilor, iar “pentru” s-a exprimat Monica Macovei, fost ministru al Justitiei, care lauda sistemul belgian de vot obligatoriu, inclusiv posibilitatea votului nul, atunci cand nu votezi, practic, daca nu-ti convine, cu niciunul dintre candidati. Tot cautand pe subiect, am dat (ca si voi, cred) peste o lesinata tentativa de a face loc unei dezbateri pe internet, pe aceasta tema. Eu chiar vroiam sa vad textul proiectului, idei, dar din pacate, in afara de vreo doua citate, nimic, zero informatii. O fi doar o carte de vizita pentru campania electorala...?
Argumentul principal al politicenilor care sustin proiectul: o solutie pentru combaterea fraudelor electorale, a tentativelor de cumparare a votului.
In Europa sunt putine tarile in care se aplica acest sistem; printre ele Grecia, Cipru, Belgia sau Luxemburg. In cursul ultimului secol, si alte tari europene au incercat, pentru o vreme, votul obligatoriu: Austria, Franta, Olanda, Spania, Suedia.
Punctul de vedere al Guvernului roman, in acest moment, arata ca legea este neconstitutionala, pentru ca in Constitutia actuala a tarii noastre se prevede ca votul este un drept, nu o obligatie.
Dupa frenezia votarii din anii ‘90, pofta de joaca a romanilor a scazut dramatic, de-a lungul anilor, la circa 30% la ultimele alegeri. Romanii sunt profund nemultumiti de calitatea si atitudinea oamenilor politici; constienti de trocurile din culisele teatrului “de stat”, ei nu mai doresc sa faca figuratie in spectacole de circ electoral.
Refuzul de a merge la urne se poate remedia, oare, transformand dreptul universal la vot in obligatie? Luand oamenii cu de-a sila la circ? Eu cred ca nu. Nu poti obliga constiinta. Dar ceva trebuie schimbat, inclusiv in legi, in proceduri. Mai intai sa dea, apoi sa ceara. Iar noi sa le urmam exemplul.
Totusi, hai la vot, sa-i dam jos de fiecare data! Si-apoi sa-i dam jos si pe cei ce vin dupa ei, si pe urmatorii… pana ‘or pricepe! Sa nu fim lenesi, costa atat de putin… E mai sanatos sa ne spunem parerea, decat sa rumegam in frustrare.

Votul obligatoriu in Romania 2012 - comentarii

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2011 Traieste-sanatos.org